In Campionatul de fotbal al Rusiei s-a dat start noului sezon. In primul meci s-au intalnit formatiile Spartak Moscova si Ufa, care s-au despartit dupa o remiza 2 la 2.

Start slab pentru Spartak Moscova in noul sezon. Aseara aceasta a reusit doar un egal pe teren propriu cu formatia Ufa. Oaspetii au inceput mai bine meciul si au deschis scorul in minutul 12 prin bosniacul Handzic.


Replica moscovitilor a venit peste 12 minute, cand Spartak a egalat in urma unei balbaieli in careul advers. Mai mult, peste alte cateva minute gazdele s-au pomenit in superioritate numerica. Jucatorul de la Ufa Frimpong a vazut direct rosu, dupa ce a aratat degetul mijlociu cuiva din tribune. Chiar si cu un om in minus, Ufa a demonstrat un joc frumos dupa pauza si in minutul 67 a dat lovitura iesind in avantaj. 


Si din nou doar 12 minute s-a aflat Ufa in avantaj. Atacantul Ze Luis a profitat de un corner si a marcat pentru 2 la 2. Desi au mai avut cateva ocazii bune de a inscrie, Spartak nu a reusit sa se remarce si pierde doua puncte importante chiar din startul campionatului.