Deținătorul Balonului de Aur, Rodri are parte de un ghinion continuu la Manchester City. Starul spaniol va rata începutul sezonului în Premier League după o nouă accidentare, suferită de această dată la Cupa Mondială a Cluburilor.
Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola a fost cel care a anunțat că mijlocașul Rodri se recuperează după o nouă accidentare, care s-a dovedit a fi mult mai gravă decât s-a crezut iniţial. Guardiola nu a dezvăluit detaliile accidentării, dar a spus că internaționalul spaniol în vârstă de 29 de ani a suferit problema în timpul înfrângerii cu 3 la 4 în fața echipei saudite Al Hilal de la Mondialul Cluburilor. Rodri revenise pe teren abia în luna mai, după 8 luni de absență din cauza rupturii ligamentului încrucișat, iar acum presa britanică scrie că el a suferit o accidentare la zona inghinală. Astfel, câștigătorul Balonului de Aur urmează să lipsească în primele etape ale noului sezon de Premier League. City, care a terminat pe locul trei sezonul trecut, va debuta pe 16 august, în deplasare, împotriva celor de la Wolverhampton.