Dinamo București a învins-o aseară pe Unirea Slobozia și a urcat pe locul doi în România. Meciul s-a jucat pe un gazon defectuos, aproape impracticabil, din motiv că a fost grav afectat de ploaie.
Unirea Slobozia și Dinamo București au dat startul etapei a 12-a din SuperLiga României. Meciul a fost la un pas să nu se joace, având în vedere că la Clinceni ploua torențial, iar terenul devenise mai degrabă un bazin de polo.
Totuși, după zeci de minute de incertitudine, centralul a hotărât că meciul se poate juca. În condiții normale, partida se anunța una foarte interesantă, ambele echipe aflându-se pe locuri de play-off, dar lucrurile au stat total diferit pe gazonul grav afectat. Așa că ocazii au fost la ambele porți, dar finalizările au lăsat de dorit.
Până la urmă, Dinamo a obținut toate cele 3 puncte. În minutul 65, șutul greșit a lui Mărginean s-a transformat în pasă de gol, mingea ajungând la Perica, atacantul croat marcând cu o lovitură de cap.
Peste alte 10 minute, câinii roșii au crezut că au dublat avantajul, atunci când Musi a înscris și el, însă arbitrul a anulat golul, semnalizând un henț. Dinamo se impune astfel cu 1 la 0 și în urma acestui rezultat, echipa lui Zeljko Kopic urcă pe poziția secundă, cu 23 de puncte, la o lungime în spatele liderului Universitatea Craiova. De cealaltă parte, Unirea Slobozia a rămas cu 18 puncte și ocupă provizoriu locul al 6-lea, ultimul ce duce în play-off.