Tenismenul italian Mateo Arnaldi a reușit una dintre cele mai mari victorii ale carierei, eliminându-l pe idolul său, Novak Djokovic. Cel mai titrat jucător din istorie a cedat în meciul de debut la Madrid, unde a spus că există posibilitatea să nu mai joace vreodată, forma sa fizică fiind în scădere.
Mateo ARNALDI, TENISMEN: „La început am încercat să nu fac pe mine, dacă e să fiu cinstit. El este idolul meu, a fost mereu. Eram deja bucuros că am ocazia să joc împotriva lui, pentru că nu am mai făcut-o, doar ne-am antrenat o dată.”
Până acum, Mateo Arnaldi reușise să învingă o singură dată în cariera sa tenismeni din top 10 ATP. Italianul aflat pe locul 44 al rating-ului și-a împlinit un vis, jucând în turul doi al Masters-ului din Madrid, cu idolul său, Novak Djokovic. Jucătorul de 24 de ani a profitat de ezitările sârbului și a învins cu 6 la 3 și 6 la 4.
Pentru prima dată în ultimii șapte ani, Djokovic pierde în primul său meci la două turnee de categorie ATP 1000 la rând, cel mai titrat tenismen din istorie, cedând prematur și la Monte Carlo, așa că momentul unei eventuale retrageri este tot mai aproape pentru sportivul, care va împlini în curând 38 de ani.
Novak DJOKOVIC, TENISMEN: „ - Crezi că ai jucat ultimul tău meci la Madrid?
- Da, ar putea fi. Nu sunt sigur dacă voi reveni. Chiar nu știu ce să spun.”
Un alt italian, Lorenzo Musetti, proaspăt finalist la Monte Carlo, se îndreaptă spre o nouă performanță răsunătoare. Musetti a trecut în două seturi de Tomas Martin Etcheverry și urmează să dea în șaisprezecimi peste Stefanos Tsitsipas. Grecul căzut tocmai pe locul 18 mondial a avut emoții contra neamțului Jan-Lennard Struff. Tsitsipas a pierdut primul set, dar a revenit și a mers în turul trei la Madrid.