Fotbalul mondial este în doliu după moartea tragică a lui Diogo Jota, atacantul lui Liverpool și al naționalei Portugaliei, scrie sport.ro
Fostul fotbalist a decedat într-un accident rutier petrecut joi dimineață, în provincia spaniolă Zamora. Alături de el a murit și fratele său, André Silva, fost jucător la Penafiel.
Înaintea partidei dintre Fluminense și Al Hilal, din sferturile Cupei Mondiale a Cluburilor 2025, stadionul din Orlando a amuțit. Jucătorii celor două ech
ipe și suporterii au ținut un moment de reculegere în memoria celor doi frați. Printre cei mai afectați s-au numărat Ruben Neves și Joao Cancelo, colegi de generație cu Jota în naționala Portugaliei.
Cei doi au izbucnit în lacrimi, vizibil marcați de pierderea unui prieten apropiat. Cu doar câteva ore înaintea meciului, Ruben Neves a publicat un mesaj emoționant pe rețelele sociale.




„Oriunde ai fi știu că o să citești asta. N-am fost niciodată genul ăla de prieteni care își spun des lucruri drăguțe, dar acum regret puțin asta. Tu știi ce însemni pentru mine, la fel cum și eu știu ce sunt pentru tine. Suntem mai mult decât prieteni. Suntem familie. Și asta nu se schimbă, chiar dacă ai ales un drum puțin mai departe de noi”
Neves și Jota erau legați de o prietenie începută în 2016, la FC Porto. Au câștigat împreună titlul în Championship (2018) și două ediții ale UEFA Nations League, în 2019 și 2025.