Echipa Universitatii Tehnice a Moldovei este in finala play-off-ului Campionatului la baschet feminin. Fetele de la UTM si-au surclasat adversarele de la ASEM si in al doilea meci, iar acum viseaza la titlu.
Echipa Universitatii Tehnice a Moldovei este prima finalista a Campionatului la baschet feminin. UTM s-a impus astazi si in a doilea meci din semifinale contra fetelor de la ASEM, scor 69 la 53. Totusi, victoria nu s-a dat prea usor. Echipa Academiei de Studii Economice a condus la inceputul sfertului 3. Chiar si asa, fetele de la UTM si-au regasit rapid jocul ofensiv si au incheiat jocul cu un avans de 16 puncte.
Olga VERGHIZOVA, ANTRENOARE UTM “Sunt multumita de jocul de astazi. Am aratat un joc bun, plin de viteza. Drept rezultat, victorie.”
Mihaela POSTOVAN, BASCHETBALISTA UTM "Meciul de astazi a fost la fel ca si meciurile precedente, greu.De la inceput, oricarei echipe ii este greu, dar pe parcurs am intrat in joc.”
In ultimul act al Campionatului Moldovei la baschet feminin, UTM va intalni castigatoarea semifinalei dintre USEFS si Scoala Sportiva Ialoveni.

