Elveția și-a salvat dramatic locul în faza eliminatorie a Campionatului European feminin, pe care îl organizează. În ultima etapă din grupe, gazda ar fi ratat play-off-ul în cazul unei înfrângeri cu Finlanda, Elveția obținând remiza în prelungiri.

Elveția și Finlanda aveau câte trei puncte înaintea duelului direct din ultima etapă a grupelor, fără șanse de a mai prinde lidera tabelei, Norvegia. Elvețiencele aveau un golaveraj mai bun, iar o remiză le asigurau locul doi în grupă și calificarea în sferturi. Fetele în roșu au început tare, însă finalul reprizei le-a aparținut finlandezelor. În ciuda ocaziilor, scorul a fost deschis abia în ultimul sfert de oră, când naționala scandinavă a beneficiat de un penalty. Elveția s-a aruncat în atac, deoarece la scorul de 1 la 0, era eliminată. Eforturile au dat roade în al doilea minut de prelungire, când Riola Xhemaili a trimis mingea în plasă.

Elveția a smuls remiza, scor 1 la 1, și a acumulat patru puncte, dar a ocupat locul doi în grupă, fiind în spatele Norvegiei, care a adunat nouă puncte. Ultimul duel a fost un derby scandinav contra Islandei. Signe Gauspet a fost în centrul atenției, semnând o dublă și apoi oferind pasele decisive la golurile semnate de Frida Leonhardsen-Maanum.

Era 4 la 1 pentru Norvegia, care s-a relaxat pe final și a încasat două goluri. Islanda a cedat cu 3 la 4 și, la fel, ca Finlanda părăsește Campionatul European din Elveția.