Miercuri seară (18 iunie) au avut loc ultimele dueluri din faza grupelor de la Campionatul European Under-21 din Slovacia, scrie flashscore.ro
Capul de afiș din ultima etapă a fost fără îndoială reprezentat de partida dintre Anglia U21 și Germania U21, nemții fiind cei care au avut câștig de cauză pe stadionul Pod Zoborom din Nitra, scor 2-1, după golurile marcate de Knauff (3), Weiper (33) și Scott (76).
Ambele naționale merg însă mai departe dintr-o Grupă B câștigată categoric de Germania (9 puncte), într-o altă partidă Cehia reușind o victorie de moral, 2-0, cu reprezentativa Sloveniei.
În partidele de miercuri începute de la ora 19:00, Danemarca și Finlanda au remizat spectaculos, 2-2, în vreme ce Olanda a învins Ucraina cu 2-0, ambele dueluri având loc în Grupa D.
Tabloul sferturilor de finală
Spania U21 (locul 1 Grupa A) - Anglia U21 (locul 2 Grupa B) - (sâmbătă, 21 iunie, ora 22:00)
Portugalia U21 (locul 1 Grupa C) - Olanda U21 (locul 2 Grupa D) - (sâmbătă, 21 iunie, ora 19:00)
Germania U21 (locul 1 Grupa B) - Italia U21 (locul 2 Grupa A) - (duminică, 22 iunie, ora 19:00 sau 22:00)
Danemarca U21 (locul 1 Grupa D) - Franța U21 (locul 2 Grupa C) - (duminică, 22 iunie, ora 19:00 sau 22:00)
Reamintim faptul că România U21, sub comanda lui Daniel Pancu, a făcut parte din Grupa A, acolo unde tricolorii au fost învinși în toate cele trei partide de Italia (1-0), Spania (2-1) și gazda Slovacia (2-1).