Eșec dureros suferit de italianul Lorenzo Musetti în finala turneului de la Chengdu. Principalul favorit al competiției a pierdut bătălia din ultimul act împotriva lui Alejandro Tabilo, deși a dominat la majoritatea capitolelor și a avut două mingi de meci.

Tenismenul aflat pe locul nouă în lume, Lorenzo Musetti, pornea drept favorit inconstetabil în finala cu Tabilo, care a ajuns pe tabloul principal, venind din calificări. Jucătorul din Chile a reușit un break la scorul de 4 la 3 în favoarea sa și a câștigat primul set. În partea secundă, Musetti s-a impus lejer, cu 6 la 2, iar duelul a ajuns în decisiv. Jucătorii au fost exemplari la serviciu, dar atunci când era 6 la 5, italianul a avut două mingi de break, cu care ar fi putut câștiga partida și întregul turneu. Alejandro Tabilo a rezistat, iar la tie-break a bifat o nouă revenire miraculoasă de la scorul de 4 la 1, devenind campion.

Tabilo s-a bucurat ca un copil alături de membrii echipei sale pentru succesul obținut la turneul ATP 250, al treilea titlu al carierei. Iar Musetti a plâns în prosop, după a cincea finală consecutivă pierdută în circuitul ATP. Italianul a câștigat ultimul său trofeu tocmai în 2022, iar eșecul este și mai surprinzător, deoarece a servit mai bine, a avut mai multe lovituri câștigătoare și mai puține erori neforțate decât Tabilo.

Jucătorul din Chile a devenit primul tenismen din afara top 100 mondial, care cucerește un titlu pe suprafața dură în 2025. Victoria l-a propulsat 40 de poziții în rating, până pe locul 72, oferindu-i și un cec în valoare de peste 180 de mii de dolari. Musetti a încasat circa 105 mii de dolari și rămâne pe treapta a noua în ierarhia masculină.