Formația Universitatea Cluj devine coșmarul lui Dan Petrescu în Liga Întâi a României. Șepcile roșii au obținut a treia victorie în derby-ul Clujului cu CFR, golul victoriei fiind marcat de moldoveanul Vladislav Blănuță.

U Cluj a obținut a treia victorie din acest sezon împotriva concitadinilor de la CFR. A fost un succes la limită în derby. Formația lui Ioan Ovidiu Sabău a fost extrem de pragmatică, lovind decisiv la singura ocazie notabilă din prima repriză. Contrar cursului jocului, U Cluj a reușit să deschidă scorul după ce Thiam a șutat puternic de la marginea careului, Hindrich a respins în față, iar moldoveanul Vladislav Blănuță, a reluat în plasă de la limita offside-ului.

Acesta este al unsprezecelea gol pentru Vladislav Blănuță în acest sezon pentru U Cluj. Până acum moldoveanul de 23 de ani a ales să reprezinte România la nivel de naționale. Așadar șepcile roșii s-au impus cu 1 la 0, asta chiar dacă CFR a fost echipa care a dominat partida și a ratat o multitudine de șanse. Cu acest succes, U Cluj, echipă la care joacă și căpitanul naționalei, Vadim Rață a urcat pe locul 4 în campionatul României, cu 29 de puncte, imediat sub rivala CFR, care are doar cu un punct mai mult. Lidere în Superligă sunt Univestitatea Craiova și FCSB care au adunat fiecare câte 32 de puncte.
Tot aseară, doar că în play-out Oțelul Galați a bătut-o cu 2 la 0 pe Gloria Buzău, formație la care în poartă a fost moldoveanul Dorian Răilean. Goalkeeperul nostru a fost învins de două ori de portughezii Samuel Teles și Frederic Maciel.

În urma acestui rezultat, Gloria Buzău rămâne pe ultimul loc, cu 13 puncte, în vreme ce Oțelul ocupă poziția a 13-a, având cu 6 puncte mai mult și fiind prima echipă condamnată în acest moment la play-off-ul de menținere în SuperLigă.