Spania cucerește tot ce este posibil în lumea fotbalul, la nivel de echipe naționale. Ibericii au devenit campioni olimpici, după o finală nebună contra Franței, gazda turneului. S-au înscris opt goluri, un record pentru finalele olimpice, Spania reușind să smulgă victoria în reprizele de prelungiri.

Reprezentativa Spaniei a câștigat pentru a doua oară în istorie medaliile de aur la Jocurile Olimpice. Naționalele iberice domină fotbalul mondial. Spania este campioana în exercițiu la Olimpiadă, EURO, Liga Națiunilor, la masculin și feminin, Campionatul Mondial feminin, dar și alte turnee majore la categorii inferioare de vârste. 

A fost o finală de vis împotriva Franței. Gazda turneului olimpic a preluat conducerea în minutul 11, când portarul spaniol Arnau Tenas a greșit la șutul lui Enzo Millot. La Furia Roja a revenit imediat. Mijlocașul crescut de FC Barcelona, Fermin Lopez a bifat dubla până în minutul 25. Lopez a ajuns la șase goluri, fiind al doilea golgheter al turneului.

Peste alte trei minute, Spania conducea cu 3 la 1. Însă, Franța nu și-a dezamăgit suporterii și a revenit spectaculos, marcând  prin Akliouche și veteranul Mateta, care a punctat din penalty în prelungiri. A fost 3 la 3 după 90 de minute, iar în prelungiri cocoșii galici nu ai mai avut resursele necesare. Sergio Camello a fost eroul ibericilor, bifând dubla.

S-a încheiat 5 la 3, fiind prima finală olimpică în care s-au marcat opt goluri. Medaliile de bronz la Jocurile Olimpice au fost adjudecate de Maroc, după ce în finala mică s-a distrat cu Egipt. Maroc s-a impus cu 6 la 0, Soufine Rahimi semnând dubla. Atacantul de 28 de ani a devenit golgheterul competiției, cu opt goluri. Rahimi a fost unul dintre cei trei jucători de peste 23 de ani convocați de Maroc. Regulamentul Jocurilor Olimpice impune ca loturile să nu aibă mai mult de trei fotbaliști, care depășesc această vârstă.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.