Franța și Germania se vor înfrunta în cea de-a doua semifinală a Campionatului European U21 din 2025. Cele două echipe s-au impus astăzi, în sferturi, în fața reprezentativelor Danemarcei, respectiv Italiei, urmând a se duela miercuri seară într-un meci pentru accederea în finală, scrie eurosport.ro

Franța și Germania se vor duela, săptămâna viitoare, în cea de-a doua semifinală de la Campionatul European U21 din acest an. Cele două echipe au făcut astăzi pasul spre penultimul act al competiției.

Mai întâi, în primul meci al zilei, Franța U21 a învins Danemarca U21 cu scorul de 3-2. Nordicii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 18, prin Clement Bischoff, văzându-se egalați cu puțin înainte de pauză, după un gol al lui Djaoui Cisse.

În startul reprizei secunde, danezii au preluat din nou conducerea, grație reușitei lui Oliver Sorensen, și au avut calificarea în mâini până în ultimele 10 minute de joc.

Francezii, care au avut un gol anulat în minutul 70, au întors soarta meciului în doar două minute. Quentin Merlin a restabilit egalitatea în minutul 84, iar apoi, după câteva zeci de secunde, Mathys Tel și-a dus echipa în avantaj, stabilind scorul final.

Echipa pregătită de Gerald Baticle a ajuns, astfel, în semifinalele EURO U21 pentru prima dată după 6 ani, la precedentele două ediții ale turneului final oprindu-se în sferturi.

FRANȚA U21 - GERMANIA U21, ÎN SEMIFINALELE EURO 2025

În această seară, francezii și-au aflat adversara din penultimul act al competiției din Slovacia, după confruntarea dintre Germania U21 și Italia U21, echipe care la ediția precedentă nu au trecut de grupe.

Nemții s-a calificat în semifinale după ce i-au învins pe italieni cu scorul de 3-2, reușind, la fel ca francezii, să revină după ce au fost conduși în două rânduri.

Luca Koleosho a fost cel care a deschis scorul, în minutul 58, după un șut puternic pe jos, mingea ricoșând în plasă după ce a lovit bara.

Peste exact 10 minute, Nick Woltemade a egalat, înscriind cu capul, pe centrul porții, după un corner executat de Rocco Reitz. Apoi, în minutul 87, Woltemade a trimis mingea în careu până la Nelson Weiper, care l-a învins pe portarul Sebastiano Desplanches, ducându-și echipa în avantaj.

Până în minutul 90, italienii au rămas în 9 oameni după ce Gnonto (81') și Zanotti (90') au încasat câte un cartonaș roșu, fiind eliminați, iar calificarea părea extrem de dificil de obținut pentru echipa lui Carmine Nunziata.

În cel de-al șasea minut suplimentar al partidei, Giuseppe Ambrosino a reușit, însă, să înscrie cu un șut la vinclu dintr-o lovitură liberă din afara careului. Astfel, Italia a egalat dramatic și a trimis partida în prelungiri.

Calificarea a fost decisă în minutul 117, când Nathaniel Brown i-a pasat inteligent lui Merlin Rohl la marginea careului, acesta din urmă șutând perfect pe jos, fără șanse pentru Desplanches de a interveni.

Pentru Germania, aceasta este prima apariție în semifinalele EURO U21 după 4 ani, de la ediția din 2021 pe care nemții au câștigat-o. De altfel, în perioada 2015-2021, echipa germană a ajuns de 4 ori la rând în penultimul act, la turneele din 2017, 2019 și 2021 disputând finalele.

Nemții au trei titluri în palmares, cucerite în 2009, 2017 și 2021, în timp ce francezii și-au adjudecat trofeul o singură dată la această categorie de vârstă, în 1988.

În cealaltă semifinală de la Europeanul de tineret din acest an se vor înfrunta Anglia și Olanda, care le-au învins în sferturi pe Spania (scor 3-1), respectiv Portugalia (scor 1-0).

Cele două meciuri din penultimul act al competiției vor avea loc pe 25 iunie, în timp ce finala este programată pe 28 iunie, de la ora 22:00.