La fete, poloneza Iga Swiatek și-a respectat statutul de favorită și a învins-o pe Jasmine Paolini, prelungind seria victoriilor consecutive în fața italiencei. După acest succes, Swiatek a revenit pe locul doi în clasamentul mondial, devansând-o pe Coco Gauff.
Iga Swiatek se află într-o formă de temut, regina de la Cincinnati adjudecându-și al 11-lea titlu Masters din totalul de 24 de trofee câștigate în circuit. Doar Serena Williams are mai multe trofee de categorie WTA 1000, adică 13. În 2025, poloneza a disputat patru finale și a câștigat două: la Wimbledon și Cincinnati. A treia favorită din Ohio a întâlnit-o în ultimul act pe Jasmine Paolini, care se anunța o pradă ușoară, italianca pierzând toate cele cinci dueluri directe din trecut. De această dată, Paolini a început tare și a condus cu 3 la 0, după care Swiatek a revenit formidabil și a câștigat cinci game-uri la rând. Chiar dacă a ratat o minge de set, fosta lideră mondială s-a impus cu 7 la 5, iar în partea secundă a învins cu 6 la 4, după o luptă la fel de aprigă.
Așadar, Jasmine Paolini își asigură locul 8 WTA și încasează de la Cincinnati peste 390 de mii de dolari. De partea cealaltă, campiona Swiatek a primit aproximativ 750 de mii de dolari și 1000 de puncte în ierarhia mondială, care i-au permis să urce pe locul 2, în fața rivalei Cori Gauff. Poloneza se anunță una din marile favorite la US Open, unde campioana în exercițiu este lidera mondială, Aryna Sabalenka.