Infrangere surpriza pentru Radu Albot la turneul Challenger din Istanbul. Astazi tenismanul nostru a fost eliminat in optimi de un jucator din Belgia, clasat cu peste 100 de pozitii mai jos in topul mondial. Albot nu paraseste insa competitia, pentru ca mai are de jucat la dublu.
Radu Albot a inceput foarte prost meciul din optimi de la Challengerul din Istanbul in fata belgianului Yannick Mertens. Moldoveanul a fost de nerecunoscut si a pierdut game dupa game, cedand in doar 28 de minute cu 0 la 6. In schimb a fortat in actul secund. Albot a condus cu 2 la 1, apoi a reusit si primul break, dar imediat l-a cedat, iar Mertens a egalat la 3. S-a jucat apoi game in game si s-a ajuns la tie-break. Echilibrul s-a mentinut pana la scorul de 3 la 3, dupa care Radu Albot a pierdut 4 mingi consecutiv si a fost eliminat.
Pentru evolutia sa la proba de simplu, Albot va primi 780 de dolari, in timp ce campionul va castiga un cec de peste 10 mii de dolari.Tot la Istanbul, in proba de dublu, Albot joaca in pereche cu belarusul Ilia Ivasca. Ei au reusit deja sa se impuna in primul tur. Astfel, in sferturi, maine, cei doi ii vor intalni pe favoritii numarul doi ai competitiei, duetul ruso/cazah Kuznetov/Nedoviesov.

