Irina Begu (92 WTA) a fost aproape să le provoace o dezamăgire fanilor locali, dar în cele din urmă s-a văzut nevoită să abandoneze la scorul 6-0, 5-7, 0-3, în fața franțuzoiacei Leolia Jeanjean, transmite flashscore.ro.
Irina Begu i-a servit adversarei sale ”un covrig” în primul set, pe care l-a controlat de la un capăt la celălalt și în care a cedat doar patru puncte pe propriul serviciu.
Actul secund a început cu un break al lui Jeanjean, care însă nu și-a putut păstra prea mult avantajul, Begu revenind pentru a prelua conducerea cu 3-2. După un alt schimb de break-uri, românca a cedat din nou serviciul la scorul 5-5 și i-a oferit adversarei șansa de a servi pentru set.
Begu a avut trei mingi de break pentru a face 6-6, dar le-a irosit pe toate și Jeanjean a reușit să echilibreze situația pe tabelă, 7-5.
Decisivul a început dezastruos pentru jucătoarea din România, care s-a văzut rapid condusă cu 3-0, moment în care a abandonat din cauza unei lovituri la gleznă, după ce anterior primise îngrijiri din partea medicului competiției.