Casper Ruud și Jack Draper vor fi protagoniști în marea finală a Mastersului de la Madrid. Norvegianul l-a învins în minim de seturi pe Francisco Cerundolo, iar britanicul a trecut în aceeași manieră de Lorenzo Musetti. Casper Ruud a ajuns în ultimul act la Caja Magica fără să cedeze niciun set și este impecabil pe zgură, având în cariera sa 12 trofee ATP, toate pe suprafața roșie.
Norvegianul Casper Ruud s-a calificat în cea de-a 25-a finală a carierei sale după o victorie impresionantă în fața argentinianului Francisco Cerundolo. Ruud a salvat 15 din cele 18 mingi de break apărute în timpul confruntării de o oră și 54 de minute, norvegianul câștigând cu 6 la 4 și 7 la 5.
Impresionant este faptul că norvegianul nu a pierdut niciun set în drumul spre ultimul act. Casper Ruud este un "zgurist" pur, el având în palmares 12 titluri ATP, toate pe suprafața roșie. Pentru el finala de la Madrid este o oportunitate unică să ridice primul său trofeu Masters. Casper Ruud se va duela în ultimul act de la Caja Magica cu Jack Draper. La rândul său, britanicul de pe locul 6 mondial, l-a învins în două seturi pe italianul Lorenzo Musetti. Chiar dacă zgura nu e favorita sa, englezul a demonstrat că poate fi eficient și pe suprafața roșie, impunându-se în fața italianului cu scorul de 6 la 4 și 7 la 6, după o oră și 58 de minute de joc.
Jack Draper a reușit și el câteva borne fantastice. Aceasta a fost a 4-a victorie obținută de Jack Draper în fața lui Lorenzo Musetti, din tot atâtea confruntări directe. Numărul 6 ATP s-a calificat în a doua sa finală de Masters în acest sezon, după cea de la Indian Wells, câștigată împotriva lui Holger Rune. Prin victoria cu Musetti, Jack Draper a stabilit un record impresionant, el devenind cel mai tânăr jucător britanic din "Era Open" care ajunge în finale ATP pe toate cele 3 suprafețe din tenis. Finala de la Caja Magica va fi prima întâlnire directă între Jack Draper și Casper Ruud.