Jakub Mensik s-a calificat în semifinalele Mastersului de la Miami, după ce l-a învins în minim de seturi pe Arthur Fils, scor 7-6 (5), 6-1. Cehul despre care Novak Djokovic a vorbit la superlativ în urmă cu câteva zile a devenit cel mai tânăr jucător născut în 2005 care atinge careul de ași la un turneu Masters, scrie eurosport.ro.

Jakub Mensik (54 ATP) este unul dintre cei mai buni jucători din nou val al tenisului masculin, iar cehul de numai 19 ani începe să livreze la cel mai înalt nivel. La Mastersul de la Miami, Mensik a oferit dovada calităților sale excepționale și a obținut o performanță fantastică.

În turul secund l-a învins pe Jack Draper, campionul de la Indian Wells, iar apoi a trecut fără probleme și de Roman Safiullin, pentru a se califica ulterior în sferturi fără să joace, în urma retragerii conaționalului Tomas Machac. Pentru un loc în careul de ași, cehul s-a duelat cu Arthur Fils, care în runda precedentă l-a eliminat pe Alexander Zverev, după un meci de 3 seturi. Cei doi sunt colegi de generație și Mensik avea de luat o revanșă în fața francezului, care l-a bătut cu 3-0 la Next Gen ATP Finals în finalul sezonului precedent.

Mult mai proaspăt, Mensik a început tare și s-a desprins la 4-1 în primul set, dar Fils a găsit resurse să revină și manșa s-a decis la tie-break. Francezul a condus cu 3-1, însă a pierdut repede avansul, iar Mensik și-a adjudecat ulterior setul cu 7-5. Din acel moment, cehul a defilat, iar actul secund a fost "o plimbare în parc" pentru el, impunându-se cu 7-6 (5), 6-1, după numai o oră și 17 minute de joc.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.