Germania - Anglia este finala de la Campionatul European Under-21 programată pe 28 iunie (sâmbătă), după ce miercuri seară nemții au trecut la scor de neprezentare de Franța, scor 3-0, scrie flashscore.ro.

Germania U21 - Franța U21 3-0

Se poate spune că nemții au ”rezolvat” această semifinală încă din primul sfert de oră, atunci când elevii selecționerului Antonio Di Salvo aveau deja 2-0 pe tabelă.

La prima fază periculoasă de atac, Nelson Weiper a trimis balonul în plasa porții apărate de Guillaume Restes, în urma unei respingeri eronate a stoperilor francezi la o acțiune inițiată de Paul Nebel. Era doar minutul 8 al întâlnirii.

Senzația turneului, Nick Woltemade, a făcut 2-0 în minutul 14, atacantul lui Stuttgart ajungând la borna de 6 goluri, fiind cel mai probabil omul care va câștiga titlul de golgheter la acest European.

În partea secundă, francezii au forțat revenirea, însă fără succes. Golul avea să vină tot în dreptul nemților. Venit de pe bancă, Brajan Gruda a închis tabela în prelungiri, la o fază destul de grea de analizat la VAR, arbitrii considerând în cele din urmă că jucătorul se afla în poziție corectă de joc.

Așadar, Germania întâlnește Anglia în marea finală de pe 28 iunie, programată de la ora 22:00 pe arena Tehelné pole din Bratislava, Slovacia.