Jose Mourinho și-a aflat pedeapsa după incidentul cu antrenorul lui Galatasaray în care și-a apucat adversarul de nas. Federația turcă de fotbal a anunțat că antrenorul portughez a lui Fenerbahce a fost suspendat pentru trei meciuri.
Comisia de disciplină a calificat drept „agresiune” prinderea de nas a lui Okan Buruk de către Jose Mourinho în derby-ul de miercurea trecută dintre Fenerbahce și Galatasaray, din Cupa Turciei. Pentru o agresiune regulamentul indică, de fapt, o pedeapsă mai dură, dar după ce Mourinho l-a prins de nas pe Okan Buruk, turcul s-a tăvălit pe jos, exagerând incidentul, iar acest fapt a contat. „The Special One” nu a reușit să o învingă pe Galatasaray, la a 3-a încercare din acest sezon, Fenerbahce fiind eliminată din cupă. Totuși, în campionat lupta pentru titlu între cele două este foarte strânsă.