Fotbalistul belgian Kevin De Bruyne a semnat cu Napoli, ca jucător liber de contract, după despărţirea de echipa engleză Manchester City, a anunţat joi campioana din Serie A, citată de EFE, scrie eurosport.ro

"Bun venit, Kevin", a scris preşedintele clubului, Aurelio De Laurentiis, pe X. "Kevin este mândru să fie unul dintre noi", a adăugat contul oficial al echipei pe aceeaşi reţea de socializare.

Clubul nu a anunţat încă durata contractului, dar este de aşteptat ca acesta să fie pe două sezoane, până în 2027, cu opţiune pentru încă un sezon. Presa locală relatează, de asemenea, că belgianul va primi un bonus de instalare de aproximativ 10 milioane de euro.

Mijlocaşul belgian Kevin De Bruyne a ajuns joi la Roma şi a fost întâmpinat cu afecţiune şi entuziasm de câteva sute de fani ai echipei Napoli, înainte de a semna contractul cu campioana Italiei.

Internaţionalul belgian, care va împlini 34 de ani pe 28 iunie, se alătură echipei napolitane, după 10 sezoane petrecute la Manchester City, cu care a câştigat şase titluri în Premier League, două Cupe ale Angliei, precum şi trofeul Ligii Campionilor (2023).

Printre jucătorii lui Napoli mai este un belgian, atacantul Romelu Lukaku.