Lando Norris a reușit o victorie senzațională în Austria, iar McLaren a făcut dubla pe circuitul de casă al lui Red Bull. Între timp, campionul mondial în exercițiu Max Verstappen a fost scos din cursă în turul întâi.

Startul din Marele Premiu al Austriei a fost amânat în jur de 17 minute în urma unui incident care l-a avut în prim-plan pe Carlos Sainz, pilotul Williams. Acesta a pornit greu monopostul la încălzire ca apoi să ajungă pe linia boxelor, unde frânele de pe spate i-au luat foc, mașina fiind retrasă din cursă. A urmat startul, unul palpitant, însă în care alți doi piloți au fost scoși din cursă încă din primul tur, inclusiv campionul mondial Max Verstappen.

Kimi Antonelli l-a lovit pe olandez în cel de-al treilea viraj, ambii fiind nevoiți să abandoneze. A profitat din plin Lando Norris care a reușit să își păstreze poziția de lider, iar celălalt pilot McLaren, Oscar Piastri, l-a depășit pe Carles Leclerc și a urcat pe poziția secundă în cursă. În turul 11, bătălia dintre cei doi piloți de la McLaren s-a intensificat, iar Piastri a urcat pe prima poziție în virajul 3, dar Lando Norris și-a recuperat imediat locul 1, în virajul 4. Piloții McLaren au făcut a doua oprire la boxe în tururile 53 și 54, iar ordinea s-a menținut. Lando Norris a reușit să țină de avantaj și să se impună pentru a 3-a oară în acest sezon, după victoriile din Australia și Monaco.

Podiumul a fost completat de pilotul celor de la Ferrari, Charles Leclerc. Înaintea acestei curse diferența între piloții McLaren era de 22 de puncte, dar cu victoria de astăzi Lando Norris a redus-o la 15 puncte. Cu abandonul lui Verstappen, se pare că anul acesta va fi un duel pentru titlu între cei doi piloți portocalii.