FC Botoșani și UTA Arad s-au întâlnit în închiderea etapei cu numărul 12 din Superligă, scrie flashscore.ro

FC Botoșani - UTA Arad 2-1

Botoșani a câștigat partida cu UTA și a urcat pe primul loc, la egalitate de puncte cu Rapid, însă cu golaveraj superior. 

UTA a avut prima mare ocazie a meciului după doar 40 de secunde. Alin Roman l-a luat însă la țintă pe portarul Anestis. 

FC Botoșani, echipa cu cea mai bună ofensivă a Superligii, a avut nevoie de mai puțin de 90 de secunde pentru a obține un penalty. Cîmpanu a profitat de o greșeală în apărarea arădenilor și a scăpat singur spre poartă, însă a fost oprit prin fault de portarul Iliev. 

Atacantul Zoran Mitrov a transformat cu siguranță, trecându-și în cont al patrulea gol în acest sezon. În urma acestei reușite, FC Botoșani a ajuns la zece meciuri consecutive în care reușește să marcheze. 

Arădenii au fost din nou aproape de gol în minutul 9, când Laurentiu Vlasceanu a reluat cu capul în bară. Golul egalizator a venit însă la nici două minute distanță, când Costache a înscris cu capul în urma unui corner de pe partea dreaptă. 

Este al cincilea gol pentru Costache, în timp ce autorul centrării, Alin Roman, a ajuns la cinci pase decisive. 

În minutul 25, Alin Roman a marcat cu un șut din afara careului, dar golul a fost anulat pentru o poziție de offside la construcția fazei. După cinci minute, arădenii au mai avut un gol anulat, tot pentru offside. 

Ratări imense

Startul reprizei secunde a consemnat două ratări imense. Mai întâi, în minutul 47, Costache nu reușește să înscrie după ce a scăpat singur cu portarul Anestis. La doar un minut distanță, la cealată poartă Mitrov ratează incredibil. Cu toată poarta goală în față, Mitrov finalizează dezamăgitor, puțin pe lângă stâlpul din stânga. 

Partida s-a desfășurat sub o ploaie constantă, fapt care a făcut ca terenul să fie tot mai greoi pe măsură ce timpul a trecut. Botoșănenii au trecut din nou în avantaj în minutul 73, când Mailat a profitat de suprafața de joc îmbibată cu apă și a înscris cu un șut de la peste 30 de metri. Mingea a căzut în fața lui Iliev și l-a păcălit pe portarul arădean. 

Botoșani a obținut a patra victorie consecutivă, în timp ce UTA a ajuns la șapte meciuri consecutive fără victorie. 

În următoarea etapă, Botoșani va juca pe terenul lui U Cluj, în timp ce UTA va primi vizita lui Oțelul Galați. 

Clasament

Preview: 

Partida va avea loc pe terenul moldovenilor, care vin după o serie impresionantă pe teren propriu: din ianuarie până acum, au înregistrat șapte victorii, șapte remize și doar o singură înfrângere, 0-1 cu Oțelul pe 14 aprilie 2025.

UTA Arad, de cealaltă parte, se află într-o formă solidă, având doar o înfrângere în ultimele 14 meciuri de campionat, pe 29 august 2025, 0-2 cu Rapid. În aceeași perioadă, arădenii au mai obținut cinci victorii și opt remize. Echipa lui Leo Grozavu se remarcă printr-un atac prolific: 22 de goluri marcate în acest sezon, dintre care 17 din acțiune.

Pentru antrenorul FC Botoșani, Leo Grozavu, partida va fi una specială, fiind meciul cu numărul 250 ca tehnician principal în prima ligă a României.