Luptătoarea de sambo, Vera Zorea, a adus a treia medalie pentru țara noastră la Campionatul European printre seniori. Conaționala noastră a urcat pe locul trei al podiumului, cucerind bronzul.
După ce anul trecut a pierdut finala mică a Campionatului European, Vera Zorea a repetat rezultatul din 2023, când a cucerit bronzul. Luptătoarea noastră a concurat la senioare, în limitele categoriei de 54 de kilograme, iar în primul său duel a învins fără drept de apel o georgiancă. A urmat semifinala contra unei românce, pe care a mai întâlnit-o și la ediția trecută. La fel ca atunci, Zorea a cedat, înfrângerea trimițând-o în finala mică, împotriva Tamarei Grigoryan. Sportiva din Moldova nu i-a lăsat nicio șansă adversarei și a imobilizat-o pe saltea, făcând-o să se predea.
La Campionatul European de sambo, organizat în Limassol, Cipru, Moldova a avut patru reprezentanți la seniori, iar trei au urcat pe podium. Pe lângă Vera Zorea, tot bronz a cucerit Lucian Brai, în timp ce Veaceslav Plămădeală și-a adjudecat argintul. Țara noastră a trimis un lot format din 28 de luptători la toate categoriile de vârstă în cadrul turneului continental.