Manchester City a debutat în forță în noul sezon din Anglia și demonstrează că are pretenții la titlu, după o victorie categorică cu 4 la 0. Golul etapei vine însă de la jucătorul lui Tottenham, Richarlison, brazilianul înscriind dintr-o semi-foarfecă superbă.

După un sezon aproape dezastruos, Manchester City l-a început pe cel nou cu o victorie clară, 4 la 0 pe terenul lui Wolverhampton. Starul Erling Haaland a deschis scorul cu un gol simplu din centrarea lui Rico Lewis, iar la 3 minute distanță Tijjani Reijnders a marcat și el.

În repriza a doua, Wolves a încercat să revină, dar șuturile lui Strand Larsen au fost imprecise sau respinse de portar. City a închis meciul după ora de joc, Haaland marcând din nou, acesta fiind al 10-lea gol în Premier League al norvegianului împotriva lupilor. Venit de pe bancă, Rayan Cherki a stabilit scorul final de 4 la 0. Această victorie consolidează începutul puternic al lui Manchester City în acest sezon, ridicând echipa pe primul loc în clasament. Și Tottenham și-a început sezonul cu o victorie clară, 3 la 0, în fața lui Burnley. Vedeta londonezilor a fost Richarlison, autorul unei duble. Brazilianul a reușit o bijuterie de gol.

Iar Sunderland a început revenirea în Premier League, la fel cu o victorie impresionantă, 3 la 0 acasă cu West Ham. Eliezer Mayenda, Daniel Ballard și Wilson Isidor au marcat golurile pentru pisicile negre.