Manchester United a suferit umilința deceniului. Diavolii roșii au fost eliminați dramatic din Cupa Ligii engleze, în urma loviturilor de departajare, de o echipă din liga a patra. Au fost executate 26 de penalty-uri, iar la final suporterii gazdelor au invadat terenul.
Aseară au avut loc 4 partide din cea de-a doua rundă a Cupei Ligii Angliei, iar 3 dintre echipele din Premier League, Fulham, Brighton și Everton au trecut fără mari emoții de formații care evoluează în eșaloanele inferioare din Anglia. Marea surpriză a fost însă evoluția celor de la Manchester United. Pe terenul modestei Grimsby, o echipă din al patrulea eșalon al Angliei, diavolii roșii s-au văzut conduși după o jumătate de oră de joc, cu 2 la 0. Golurile istorice pentru gazde au fost marcate de Charles Vernam și Tyrell Warren.
În repriza secundă, noua achiziție a lui United, Bryan Mbeumo, a redus din diferență în minutul 75, iar fundașul Harry Maguire a găsit egalarea în minutul 89 pentru echipa pregătită de Ruben Amorim.
În Cupa Ligii Angliei nu se joacă cele două reprize suplimentare, așa că duelul s-a decis în urma executării loviturilor de departajare. După primele 5 serii de penalty-uri, Matheus Cunha putea aduce victoria pentru Manchester United, dar brazilianul a ratat, așă că loteria a continuat. Au fost nevoiți să execute inclusiv portarii celor două echipe și s-a ajuns la penalty-ul cu numărul 26, atunci când Bryan Mbeumo a trimis balonul în transversală și și-a îngropat echipa.
Astfel, Manchester United este eliminată rușinos, în timp ce Grimsby reușește o victorie istorică - un succes sărbătorit alături de suporteri, care au invadat stadionul și au pornit fiesta alături de idolii lor.