Marc Marquez a câștigat Marele Premiu al Olandei la MotoGP și se detașează în fruntea clasamentului general. În plus, Marc poate profita și mai mult, deoarece urmăritorul - fratele său, Alex, a suferit un accident și și-a fracturat mâna, ratând cel mai probabil câteva curse.
Circuitul olandez de la Assen a sărbătorit 100 de ani de curse pe Catedrala Vitezei, iar în cursa propriu-zisă, spaniloul Marc Marquez a preluat conducerea în turul doi și nu a mai privit înapoi. Pilotul celor de la Ducati a câștigat Marele Premiu al Olandei deși a plecat de pe a doua linie. Liderul campionatului MotoGP a obținut astfel a șasea victorie a sezonului.
Succesul din Olanda îi aduce lui Marc Marquez un avans de 68 de puncte în fruntea clasamentului general. Cel mai apropiat contracandidat fiind chiar fratele său mai mic – Alex, care și-a fracturat mâna într-un accident în cursa de ieri.
Italianul Marco Bezzecchi de la Aprilia a terminat pe locul doi, în timp ce Francesco Bagnaia de la Ducati, câștigătorul ultimelor trei curse la Assen, a completat podiumul din Olanda. După 10 runde desfășurate în campionatul mondial de motociclism viteză, Francesco Bagnaia este pe podium și la general, la tocmai 126 de puncte în urma lui Marc Marquez.