Marea surpriză în calificările la Mondial a venit din apropierea Cercului Polar nordic. Insulele Feroe au înregistrat a patra victorie în actuala campanie, câștigând în fața Cehiei, iar visul de a obține locul doi la baraj nu mai pare ireal.

Reprezentativa Insulelor Feroe poate fi considerată pe bună dreptate anomalia acestor preliminarii. Statul insular aflat la câteva sute de kilometri de Cercul Polar are o populație de puțin peste 50 de mii de oameni, de aproximativ 200 de ori mai puțin decât Cehia. În meciul de aseară asta nu a contat, feroezii marcând după un contraatac desprins din manualele de fotbal. Adam Karabec a egalat în minutul 78, dar Martin Agnarsson a marcat un gol istoric la câteva faze distanță.

Reușita a adus victoria cu 2 la 1, care vine după succesul fantastic cu 4 la 0 în fața Muntenegrului. În premieră, selecționata Insulelor Feroe a legat două victorii consecutive, fiind și prima dată când câștigă patru partide într-o campanie preliminară. Scandinavii sunt în calcule pentru baraj, fiind la un punct în spatele Cehiei, doar că trebuie să spere la un pas greșit al cehilor contra Muntenegrului în ultima etapă, combinată cu o victorie împotriva Croației. Naționala lui Modric este aproape sigură de prima poziție în grupă, după ce a învins Gibraltarul cu 3 la 0.  

Croația are încă două etape, cu Feroe și Muntenegru, dar și un avans de trei puncte față de Cehia, așa că, teoretic, cu feroezii ar putea să nu forțeze, ceea ce le-ar deschide calea vikingilor spre o calificare istorică la baraj.