McTominay și Lukaku o apropie pe Napoli la 3 puncte de liderul Inter. Atacantul belgian și mijlocașul scoțian au fost într-o seară de grație, primul a marcat și a oferit două pase de gol, iar cel din urmă a deschis și a închis meciul - reușind o dublă.

În ultimul meci din etapa cu numărul 32 din campionatul Italiei, Napoli s-a impus cu 3 la 0 împotriva lui Empoli, și i-a răspuns liderei Inter, revenind la 3 puncte distanță. Napoli se vedea obligată să câștige pentru a continua să viseze la Scudetto și a deschis scorul rapid pe stadionul Maradona, în minutul 18. Scoțianul Scott McTominay și-a demonstrat calitatea preluând o pasă de la Lukaku și a marcat primul său gol după o așteptare de două luni. În partea secundă Napoli și-a dublat avantajul, atunci când deja Mathias Olivera l-a găsit cu o pasă inteligentă pe Romelu Lukaku, care a înscris cu sânge rece. Atacantul belgian a fost într-o zi de grație, reușind imediat a doua pasă de gol, către același McTominay, care a punctat de această dată cu o lovitură de cap.

Scoțianul reușește dubla și o apropie pe Napoli la 3 puncte de primul loc - deținut de Inter, de asemenea, menținând un avantaj liniștitor de 7 lungimi față de a treia clasată - Atalanta. De partea cealaltă, Empoli rămâne penultima în clasament, fiind tot mai aproape de Serie B, după o serie fără victorie ce a ajuns la 17 meciuri.