Se dedica sportului, care din hobby a devenit, pentru el, sensul vietii. Moldoveanul Eduard Motelica practica jiu-jitsu in Grecia, unde are si o scoala, iar uneori vine acasa, pentru a imparti din experienta sa tinerilor sportivi moldoveni.

"Unu, doi. Tinem! Luam piciorul, il miscam. El cade, se ridica. Aici, vezi piciorul? Il inchidem." 

 Eduard Motelica are centura neagra la jiu-jitsu brazilian, fiind prima persoana din Moldova care a reusit s-o obtina, acum cativa ani. Fiind stabilit in Grecia, Eduard  revine din cand in cand  acasa. Recent a organizat un seminar de jiu-jitsu brazilian, atat pentru copii, cat si pentru sportivi din categoria seniori. 

"- Priviti. Se vede? Trecem. Punem mana asa si facem strangularea. Bine? - Bine." 

 Eduard MOTELICA, ANTRENOR JIU-JITSU:  "Copiii prind mult mai repede si nu obosesc.” 

"Mi-au placut foarte mult tehnicile pe care le-a aratat. Nu este greu."

'Ma gandesc ca ar trebui mai multa forta si mai multa tehnica.” 

 Sandu SIMON, LUPTATOR: "Pentru mine ar putea fi o dificila o tehnica anumita, iar pentru altcineva poate sa fie usoara. Depinde de elasticitate, experienta.” 

 Eduard Motelica a condus seminarul impreuna cu presedintele Federatiei de Jiu-Jitsu Brazilian din Moldova, Roman Babii.

Roman BABII, PRESEDINTE FEDERATIA DE JIU-JITSU BRAZILIAN DIN MOLDOVA: "I-am cerut sa arate elemente mai dificile. Butterfly sweep, spider guard sau kimura guard. A fost interesant ca un detinator al centurii negre sa le faca un curs introductiv.” 

 Jiu-jitsu brazilian este sensul vietii pentru Eduard Motelica. A inceput sa-l practice in Grecia, unde a plecat, initial, cu un alt scop.

Eduard MOTELICA, ANTRENOR JIU-JITSU: "Am plecat 19 ani in urma cum au plecat si altii. Nevoile in tara. Tinar eram. Am plecat, am lucrat cum si altii, la constructii. Totodata, imi placea sportul. Toti se radeau si imi ziceau: Pai, ai venit in Grecia sa faci sport sau sa faci bani? Le-am zis: Voi faceti bani, iar eu fac ce imi place mie.” 

 Eduard Motelica a avut succes pe arena internationala: a fost de 2 ori campion european si a cucerit alte 2 medalii de bronz, intre anii 2010 si 2014. O alta realizare a sa o considera deschiderea scolii de jiu-jitsu brazilian, la Atena.

Eduard MOTELICA, ANTRENOR JIU-JITSU:  "In Grecia, ma sustin oamenii foarte mult. Ma aflu acolo mai mult decat acasa.” 

 La scoala lui Eduard, din Atena, au crescut mai multi sportivi, printre care si Zafeiria Panagiotarakou, campioana europeana si mondiala.

Eduard MOTELICA, ANTRENOR JIU-JITSU: "S-a ocupat la noi de 6 ani de zile. In acest timp, cred ca a pierdut doar de 2 ori. Sunt si baieti puternici, dar nu atat de puternici ca ea.” 

 Eduard Motelica organizeaza seminare pentru sportivii moldoveni si la scoala sa din Atena.