Moldoveanul Vitalie Damașcan a marcat primul său gol în tricoul formației Zrinjski Mostar, care l-a transferat luna trecută. Reușita a venit la debutul în Liga Conferinței, unde echipa bosniacă a reușit cea mai categorică victorie a serii.

Damașcan a trimis mingea în poarta goală, după ce goalkeeper-ul se ciocnise cu un adversar. Reușita a venit la cinci minute, după ce moldoveanul intrase de pe banca de rezerve și a făcut scorul să arate 4 la 0. 

Până la urmă Zrinjski a mai punctat o dată în partida cu Lincoln din Gibraltar. 5 la 0 a fost cel mai mare scor înregistrat în prima etapă, așa că gruparea bosniacă a preluat conducerea în clasamentul unic. 

În etapa a doua, clubul lui Damașcan va da piept cu Mainz în Germania. Echipa de pe locul trei în campionatul Bosniei a semnat liber de contract cu atacantul de 26 de ani, care a evoluat deja în patru meciuri. Moldoveanul a venit de la formația israeliană, Maccabi Petah Tikva.