Moldoveanul Ștefan Bodișteanu a deschis șirul golurilor în acest sezon în campionatul României. Echipa sa, FC Botoșani, s-a impus în fața nou-promovatei FC Argeș, iar mijlocașul tricolorilor a fost cel care a marcat primul gol.
Stefan Bodișteanu, mijlocașul naționalei Moldovei, a fost cel care a deschis scorul în minutul 18 al întâlnirii dintre Botoșani și Argeș. Moldoveanul a primit o minge la marginea careului, a fentat scurt și a trimis un șut puternic, învingând-ul pe portar. Echipa antrenată de Leo Grozavu pare să fi învățat din emoțiile finalului de sezon precedent, când a scăpat de barajul pentru retrogradare în ultima etapă și are un start destul de bun cu 2 victorii, 2 remize și o înfrângere. Botoșani s-a impus în meciul de aseară cu FC Argeș cu 3 la 1. Pentru gazde au mai marcat Mailat și Mitrov, iar singurul gol al oaspeților a purtat semnătura lui Bentaieb.
Cu acest succes FC Botoșani a urcat pe locul 5 în campionatul României, la 5 puncte de lidera Universitatea Craiova. Pe locul doi se menține Rapid București, care a ratat șansa de a urca în fotoliul de lider, după ce a remizat ieri, 1 la 1 în deplasare cu Oțelul. Andrei Ciobanu a deschis scorul pentru gălățeni, cu un șut din interiorul careului, iar golul egalizator i-a aparținut lui Alexandru Dobre.