Doua moldovence au cucerit aurul la Campionatul Tarilor Balcanice de volei pe plaja printre seniori. Perechea formata din Ana Nicolaev si Polina Voleanin a urcat pe prima treapta a podiumului de premiere, castigand cinci dueluri pe parcursul turneului. In cadrul competitiei au participat si doua echipe masculine.
Ana Nicolaev si Polina Voleanin au facut furori la turneul din Turcia. Pentru prima data in ultimii 21 de ani, un duet feminin din Moldova a castigat aurul la Campionatul Tarilor Balcanice. Fetele noastre au trecut rand pe rand, de patru echipe ale gazdelor, inainte de a ajunge in ultimul act.
In finala turneului, Ana si Polina au invins in doua seturi reprezentantele Romaniei, Adina Stanciu si Ioana – Alexandra Ordean.
Ana NICOLAEV, JUCATOARE DE VOLEI:„Eu am participat prima data la acest campionat printre seniori, respectiv am avut emotii mai mari, responsabilitate. Mi-am dorit sa demonstrez un nivel inalt de pregatire.”
La Campionatul Tarilor Balcanice printre seniori au concurat si doua echipe masculine.
Egor Dobcis si Maxim Korsakov au fost aproape de podium, dar au ocupat locul patru. Iar campionul editiei trecute printre juniori, Sergiu Plamadeala, a incheiat turneul pe locul cinci, in pereche cu Timofei Chisleacov.
Sergiu PLAMADEALA, JUCATOR DE VOLEI:„Din cinci meciuri, am castigat trei, iar doua le-am pierdut. Tot vara aceasta urmeaza sa plecam la campionatul de juniori din Albania. Speram sa revenim cu rezultate remarcabile.”
La Campionatul Tarilor Balcanice de volei pe plaja printre seniori au participat cate 12 echipe feminine si masculine din Turcia, Moldova, Romania, Kosovo, Italia, Serbia si Tarile de Jos. Sportivii din Moldova au fost pregatiti de antrenorul Roman Dudicov.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

