Partida dintre Marta Kostyuk și Daria Kasatkina din turul doi al turneului WTA 1000 s-a terminat cu un moment istoric. Ucraineanca s-a impus cu 6-4, 6-2, iar la final i-a strâns mâna adversarei, ceea ce nu a făcut împotriva jucătoarelor din Rusia de când a început războiul. Gestul Martei a venit ca urmare a faptului că Daria a decis să se mute definitiv din Rusia și să reprezinte Australia, scrie eurosport.ro.

După ce a ajuns până în sferturi la Madrid (a pierdut la Sabalenka), Marta Kostyuk continuă să impresioneze pe zgură și la Roma. În primul tur a învins-o fără drept de apel pe Alexandra Eala, iar astăzi a trecut fără probleme și de Daria Kasatkina, cap de serie 14.

Ucraineanca s-a impus cu 6-4, 6-2, după doar o oră și 28 de minute de joc, dar rezultatul a fost cel mai puțin important aspect legat de acest meci. Imediat după ultimul punct, învingătoarea s-a dus la fileu și i-a strâns mâna adversarei sale, imaginea făcând înconjurul rețelelor de socializare.

De când a Rusia a început războiul de agresiune contra Ucrainei, în iarna lui 2022, Marta Kostyuk și conaționalele sale nu au salutat nicio rusoaică. Kasatkina s-a confruntat cu această situație de mai multe ori în ultimii 3 ani, dar statutul său s-a schimbat odată cu decizia de a se muta definitiv din Rusia și a juca sub steag australian. Meciul cu Marta Kostyuk a fost primul în care Daria, reprezentând țara sa adoptivă, a întâlnit o adversară din Ucraina.

Marta Kostuyk și Daria Kasatkina au dat mâna după meciul de la Roma! Rusoaica ce reprezintă Australia a câștigat respectul ucrainencei

Trebuie spus că Daria Kasatkina a fost printre puținele jucătoare din Rusia care a condamnat public războiul împotriva Ucrainei. Asta i-a adus un plus de respect din partea colegelor de circuit din Ucraina, dar acestea au continuat să nu o salute înainte și după meciuri.

Marta Kostyuk a dat de înțeles înaintea partidei că va face un gest care va rămâne în istorie. Într-o postare amplă pe rețelele de socializare, ucraineanca a salutat gestul Dariei Kasatkina de a renunța la cetățenia rusă, subliniind că merită tot respectul pentru acest act d curaj. În același timp, Marta a dat de înțeles că tenismenii ruși care nu spun nimic despre război, practic devin complici în tăcere.

"Sunt momente când tăcerea înseamnă să te prefaci că nu se întâmplă nimic. Războiul împotriva Ucrainei nu este doar în desfășurare. Este dureros, nedrept și profund real. R[zboiul modelează viețile, viitorul și alegerile de zi cu zi în moduri pe care mulți nu vor putea să-și imagineze niciodată.

Unii spun că sportul ar trebui să rămână în afara politicii. Dar aceasta nu este despre politică, ci despre umanitate. Și când țara ta este atacată de un agresor, tăcerea celorlalți se simte ca o complicitate.

Ca sportivă, cred în fair-play și respect, dar acele principii înseamnă puțin dacă nu se extind dincolo de teren. De la începutul războiului, am ales să nu dau mâna cu jucătorii ruși sau bieloruși, ca o poziție personală împotriva agresiunii Rusiei.

Dar când cineva nu spune doar adevărul, acela de a numi Rusia agresor, dar și acționează în acest sens, acea persoană merită respect. Daria Kasatkina s-a declarat clar împotriva războiului și a luat decizia de a renunța la cetățenia sportivă rusă.

Pentru asta e nevoie de curaj și recunosc asta. Sper că acesta nu este pasul final, ci o parte a unui angajament mai profund.

Sunt alături de Ucraina. Sunt pentru adevăr, pentru demnitate și pentru cei care aleg să vorbească și să acționeze. A tăcea este mai ușor", a scris Kostyuk pe rețelele de socializare cu doar câteva ore înaintea duelului cu Daria Kasatkina de la Roma.

După izbugnirea războiului și până azi, Marta Kostyuk și Daria Kasaktina au mai jucat de 3 ori și niciodată nu și-au strâns mâna după meci. Acum, când Daria e australiancă cu acte în regulă, lucrurile s-au schimbat și rămâne de văzut dacă și celelalte jucătoare din Ucraina vor proceda la fel ca Marta.

Pentru un loc în optimile de finală de la Roma, Marta Kostyuk se va duela cu Leylah Fernandez. Un succes ar putea-o aduce pe ucraineancă în poziția de a se revanșa față de Aryna Sabalenka, dacă și liderul WTA va ajunge în optimi, în urma confruntării cu Sofia Kenin.