Pilotul spaniol Alex Marquez (Ducati-Gresini) a câștigat Marele Premiu al Malaeziei la MotoGP, clasa regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză, desfășurat duminică pe circuitul de la Sepang, scrie agerpres.ro.
Plecat de pe poziția a doua a grilei de start, Marquez s-a instalat la conducerea cursei în turul al doilea (din totalul de 20) și a trecut primul linia de sosire, obținând a treia sa victorie într-un Grand Prix în acest an.
Podiumul cursei din Malaezia a fost unul 100% spaniol, Alex Marquez fiind urmat de compatrioții săi Pedro Acosta (KTM) și Joan Mir (Honda), campionul mondial din 2020.
Italianul Francesco Bagnaia (Ducati), câștigătorul cursei de sprint derulată sâmbătă, a plecat din pole position, însă a abandonat cu trei tururi înainte de finalul Marelui Premiu de la Sepang, din cauza unei probleme tehnice.
Cu două etape înainte de finalul sezonului, Alex Marquez are asigurat locul secund în clasamentul final din MotoGP, dominat de fratele său mai mare Marc Marquez (Ducati), care nu a făcut deplasarea în Malaezia, fiind în recuperare după o accidentare suferită în timpul Marelui Premiu al Indoneziei.
Marc Marquez a cucerit în acest sezon al șaptelea său titlu mondial la MotoGP.
