Au jucat bine dar o eliminare prematură, în minutul 5 al partidei le-a fost fatală. Naționala Moldovei de fotbal a cedat cu 2 la 3 în fața Estoniei și are parte de un debut de coșmar în premilinariile către mondialul din 2026, cu două înfrângeri în primele două runde.

Naționala Moldovei a început cum nu se poate mai prost duelul cu Estonia din preliminariile Campionatului Mondial. Deja în minutul 5, elevii lui Serghei Cleșcenco au rămas cu un om mai puțin dupa eliminarea lui Maxim Cojocaru. Jucătorul nostru a văzut roșu în fața ochilor după un fayl din pastura de ultim apărător. Iar balticii au profitat din plin de oportunitatea ivită. Mai întâi Estonia a deschis scorul în minutul 19, când un șut deviat l-a dezorientat pe Cojuhar, care a respins în față și Rasmus Peetson a reluat, simplu, în poarta goală, după care portarul nostru a gafat inexplicat. În minutul 30, în urma unui corner Sappinen a reluat cu capul pe centru porții, iar portarul nostru Andrei Cojuhar a prins balonul, însă suprinzător dincolo de linia porții. Arbitrul a fost avertizat de trecerea mingii dincolo de linia porții prin aparatul ce-l are pe braț, chiar dacă echipa noastră a avut parte de câteva incursiuni, scorul înregistrat la pauză a fost de 2 la 0 pentru estonieni. Începutul parții a doua a adus și echilibru în teren deoarece în minutul 48, arbitrul l-a eliminat pe Kevor Palumets pentru al doilea cartonaș galben. Imediat Moldova s-a aruncat în atac și a găsit drumul spre gol în minutul 67, atunci când a reușit să înscrie prin golgheterul all time al naționalei Ion Nicolaescu, care a marcat al 17-lea gol pentru tricolori.

Moldova, însă, nu s-a bucurat mult de acest gol. Căpitanul Estoniei, Mattias Kait i-a taxat pe tricolori cu un șut plasat, la rădăcina barei și a marcat pentru 3 la 1. În prelungiri, discipolii lui Sergiu Cleșcenco au mai redus încă o dată din diferență prin Mihail Caimacov, care a marcat un gol fabulos dintr-o lovitură liberă.

Însă doar atât, tricolorii nu au mai avut forța să egaleze și Estonia se impune la Chișinău cu 3 la 2.

Serghei CLEȘCENCO, SELECȚIONER MOLDOVA: “ Din păcate al doilea meci în care primim două goluri în 10, 15 minute, asta e foarte greu. Trebuie de găsit soluții ce s-a întâmplat, unde apar probleme. Dar băieții au arătat caracter, au ieșit în repriza a doua și au marcat două goluri, dar totuși am primit unul. O să analizăm și mergem mai departe. ”

Încă un eșec pentru tricolori care au parte de un debut de coșmar în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, asta după ce în prima etapă echipa noastrp suferise un usturător 0 la 5 cu Norvegia.