Jaqueline Cristian a fost eliminată din primul tur al turneului WTA 1000 Mutua Madrid Open, România rămânând fără reprezentante în competiția de simplu, relatează flashscore.ro.

Jaqueline Cristian -  Sonay Kartal 2-6, 5-7

Jucătoarea din România, aflată pe locul 65 WTA, a fost învinsă de britanica Sonay Kartal (locul 60 WTA) într-o confruntare care a durat o oră și 28 de minute. Kartal s-a impus cu scorul 6-2, 7-5 și s-a calificat în turul secund.

Astfel, toate cele trei jucătoare românce de pe tabloul principal al turneului au părăsit competiția încă din prima rundă. Pe lângă Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea a fost înfrântă de americanca Hailey Baptiste, iar Irina Begu a cedat în fața franțuzoaicei Diane Parry.