O nouă filă a duelului Novak Djokovic – Jannik Sinner se va scrie în semifinalele de la Wimbledon. Sârbul l-a învins pe conaționalul lui Sinner, Flavio Cobolli, în timp ce liderul mondial a trecut în minim de seturi de Ben Shelton. Djokovic a stabilit un nou record, devenind primul tenismen din istorie cu 14 prezențe în penultimul act al turneului londonez pe iarbă.
Novak Djokovic continuă să scrie istorie și la 38 de ani. Pe lângă faptul că și-a consolidat propriul record al numărului de semifinale de Mare Șlem, urmând să o joace pe a 52-a în carieră, sârbul a bătut performanța marelui Roger Federer, care avea în palmares 13 semifinale la Wimbledon. Djokovic s-a duelat în sferturi cu unul din fanii săi, Flavio Cobolli, jucător cu 14 ani mai tânăr. Italianul a ținut piept celui mai titrat tenismen din istorie și a câștigat primul set la tie-break, dar apoi experiența și-a spus cuvântul. Djokovic a câștigat trei seturi la rând: 6 la 2, 7 la 5 și 6 la 4 și a încheiat partida.
La unul dintre ultimele puncte, Djokovic a alunecat și a rămas întins pe iarbă. Totuși, legendarul sârb a spus după meci că va face totul pentru a se recupera la maxim, mai ales că în semifinale va avea o bătălie de gală contra liderului ATP, Jannik Sinner. Italianul, la rândul său, a avut probleme la cot înaintea partidei cu Ben Shelton, al zecelea favorit de la Wimbledon. Sinner s-a impus neașteptat de repede, în minim de seturi, demonstrând un joc mult mai solid decât în optimea cu Grigor Dimitrov, care l-a condus pe italian cu 2 la 0, dar s-a retras din cauza unei accidentări nefericite.
Fostul și actualul lider mondial, Djokovic și Sinner, vor disputa mâine al zecelea meci direct, sârbul câștigând primele cinci întâlniri ale seriei, iar italianul pe următoarele patru, inclusiv semifinala din luna mai la Roland Garros. La Wimbledon, Nole a trecut în două rânduri de Sinner. Se așteaptă un duel tare, la fel ca cel din a doua semifinală, în care al cincilea favorit, Taylor Fritz, va da piept cu ibericul Carlos Alcaraz, campionul în exercițiu.