US Open 2025 va începe duminică și încă din primul tur vor avea loc o serie de partide deosebit de interesante. Sorții nu au fost prea blânzi cu Novak Djokovic și Carlos Alcaraz, care vor înfrunta adversari periculoși în runda inaugurală, în primul rând pentru că sunt americani. Pe tabloul feminin, duelul Clara Tauson - Alexandra Eala va fi cap de afiș, scrie eurosport.ro.
US Open 2025 și-a desemnat deja campionii la dublu mixt, italienii Sara Errani și Andrea Vavassori câștigând dramatic finala contra perechii Iga Swiatek / Casper Ruud. Întrecerile de simplu de la Flushing Meadows vor începe duminică, iar joi seara au fost dezvăluite tablourile de concurs. Încă din prima rundă vor avea loc o serie de partide foarte tari, iar mai jos vă vom prezenta duelurile care nu trebuiesc ratate de niciun fan al tenisului.
Novak Djokovic a avut parte de o tragere la sorți cu ghinion, căzând pe aceeași parte de tablou cu Carlos Alcaraz, dar până la o ipotetică semifinală contra ibericului va avea de înfruntat și alți adversari de calibru. Nole va da un prim test serios încă din primul tur, unde îl va întâlni pe Learner Tien, un american de doar 19 ani clasat pe locul 48 ATP, pe care nu l-a mai întâlnit până acum.
Yankeul a atras atenția asupra sa la Australian Open, unde a ajuns până în optimi. La antipozi, Tien l-a învins în runda secundă pe Daniil Medvedev, semn că nu se intimidează când are în față jucători mult mai consacrați. E adevărat că după primul Grand Slam al anului nu a mai avut rezultate strălucite, însă faptul că Djokovic nu a jucat niciun meci pe hard în această vară ar putea fi în avantajul său. Evident, Nole e mare favorit în această dispută, dar dacă nu va intra bine în meci am putea asista la un meci pe cinste.
US Open 2025 | Alcaraz, meci dificil în primul tur! Clara Tauson - Alexandra Eala, cel mai atractiv duel de la feminin
Nici Carlos Alcaraz nu a avut prea multă șansă la tragerea la sorți, deoarece în primul tur va da piept tot cu un reprezentant al gazdelor. Este vorba despre Reilly Opelka (66 ATP), un jucător cu un serviciu excepțional, care într-o zi bună poate pune probleme oricui.
Cei doi nu s-au mai întâlnit până în prezent în circuitul ATP, dar Alcaraz trebuie să fie foarte atent, deoarece americanul vine după două turnee solide, făcând tur 3 la Toronto și Cincinnati. În Ohio, Opelka l-a învins în turul 2 pe Alex de Minaur, deci e capabil să pună în dificultate jucători din elita clasamentului ATP.
Un alt meci tare de pe tabloul masculin va fi cel dintre Marin Cilic și Alexander Bublik. Croatul ajuns la 36 de ani a fost campion la Flushing Meadows în 2014 și, chiar dacă e pe final de carieră, încă mai are ambiția de a realiza lucruri mărețe. El nu a mai jucat de la Wimbledon, unde a ajuns până în optimi, eliminându-l, printre alții, pe Jack Draper.
Bublik traversează cea mai bună formă a carierei sale. După ce a ajuns în premieră în sferturile unui Grand Slam, la Roland Garros, kazahul a câștigat 3 din următoarele 4 turnee la care a participat (Halle, unde l-a învins în finală pe Sinner, Gstaad și Kitzbuhel), dezamăgind numai la Wimbledon, unde a pierdut în primul tur. Bublik și Cilic au mai fost adversari de 3 ori și croatul s-a impus de fiecare dată, însă acum lucrurile ar putea sta diferit.
Și pe tabloul feminin sunt câteva meciuri care au un afiș excepțional. Un prim exemplu e duelul dintre Karolina Muchova și Venus Williams, dublă campioană la New York. Americanca de 45 de ani încă iubește tenisul și a primit un wild-card din partea organizatorilor și nu a avut deloc parte de noroc la tragerea la sorți, dând peste sportiva din Cehia, dublă semifinalistă la Flushing Meadows.
Interesant este că Venus și Karolina s-au mai întâlnit doar o dată până acum, chiar la US Open, în turul 2 din 2020, iar cehoaica s-a impus atunci în minim de seturi. Sunt șanse mari ca deznodământul să fie același, dar partida nu trebuie ratată sub nicio formă, nefiind exclus să fie ultima din cariera lui Venus pe hardul unde a triumfat de două ori în urmă cu mai bine de două decenii, în 2000 și 2001.
Două dintre cele mai ghinioniste jucătoare la tragerea la sorți au fost Alexandra Eala și Clara Tauson, deoarece ambele ar fi putut avansa mult în turneu dacă nu se întâlneau în primul tur. Daneza e pe locul 15 WTA și a făcut un turneu mare luna trecută la Montreal, unde le-a învins pe parcurs pe Iga Swiatek și Madison Keys, pentru ca apoi să piardă greu în semifinale contra lui Naomi Osaka.
Eala, fostă campioană de junioare la US Open în urmă cu 3 ani, a făcut senzație în prima parte a sezonului, când a ajuns până în semifinale la Miami (a pierdut la Pegula, în 3 seturi), iar în sezonul de iarbă a fost aproape de primul său trofeu, dar a pierdut dramatic finala de la Eastbourne în fața Mayei Joint, după ce a ratat 4 mingi de meci.
Așadar, confruntarea dintre Tauson și Eala se anunță una foarte disputată, iar miza e mare, deoarece învingătoarea va un meci ceva mai lejer în runda următoare (cu Cristina Bucsa sau o jucătoare venită din calificări), cel puțin până în turul 3, unde ar putea da peste Elise Mertens, nici ea o jucătoare de speriat.
Alte meciuri interesante din runda inaugurală pe tabloul masculin vor fi Sebastian Korda - Cameron Norrie, Jakub Mensik - Nicolas Jarry, Joao Fonseca - Miomir Kecmanovic sau Lorenzo Musetti - Giovanni Mpetshi-Perricard. La feminin, dueluri deosebit de atractive vor fi Anastasia Pavluychenkova - Dayana Yastremska, Barbora Krejcikova - Victoria Mboko, Katie Boulter - Marta Kostyuk, Mirra Andreeva - Alycia Parks, Ajla Tomljanovic - Coco Gauff sau Jaqueline Cristian - Danielle Collins.