O franțuzoaică de 21 de ani a reușit o surpriză de proporții uriașe în concursul feminin de la Roland Garros. Aflată la prima participare pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem, debutanta s-a calificat miraculos în sferturi, după ce a eliminat-o pe Jessica Pegula, tenismenă aflată pe locul trei în lume.
Lois Boisson este numele jucătoarei, care a reușit meciul carierei în optimile de la Roland Garros. Chiar dacă avea în spate publicul de acasă, șansele la victorie în fața Jessicăi Pegula erau practic nule, mai ales după primul set, câștigat de americancă cu 6 la 3. Însă, Boisson a revenit uimitor contra favoritei numărul 3 a competiției. Pegula a condus și în actul secund, dar franțuzoaica a învins cu 6 la 4, scor pe care l-a repetat în setul decisiv.
Franțuzoaica a început competiția pe locul 361 WTA, fiind cea mai slabă jucătoare calificată în sferturile Roland Garros în ultimele patru decenii. Mai surprinzător este că Boisson participă în premieră la un turneu de Mare Șlem, beneficiind de o invitație specială a organizatorilor. Ea a primit un wildcard și anul trecut, dar cu aproximativ o săptămână înaintea competiției a suferit o accidentare gravă, care a ținut-o zece luni în afara terenului.
Lois BOISSON, TENISMENĂ: „Nu aș fi crezut dacă mi-ai fi spus acum două săptămâni. Însă, am crezut în mine, dar nu aș fi crezut vreodată. S-a întâmplat și sunt foarte fericită.”
În clasamentul WTA live, Lois Boisson a făcut deja un salt de 241 de poziții, până pe locul 120, iar visul frumos continuă în sferturi, unde va da peste o altă reprezentantă a tinerei generații, Mirra Andreeva. Rusoaica de 18 ani a obișnuit deja publicul cu prezența sa în fazele finale ale turneelor mari. Andreeva s-a impus cu 6 la 3 și 7 la 5 în fața conaționalei sale, Daria Kasatkina, care a renunțat la cetățenia rusă și reprezintă Australia. Un alt sfert de finală a competiției va fi sută la sută american. A cincea favorită, Madison Keys, a eliminat o altă reprezentantă din SUA, Hailey Basptiste.
Keys va da piept cu a doua jucătoare a lumii, Cori Gauff, așteptările de la acest sfert de finală fiind mari. Gauff a trecut în optimi fără emoții de rusoaica Ekaterina Alexandrova, scor 6 la 0 și 7 la 5.