Aryna Sabalenka a reacționat vehement miercuri (18 iunie), după ce meciul ei din optimile turneului WTA 500 de la Berlin împotriva elvețiencei Rebeka Masarova a fost întrerupt, scrie flashscore.ro

După ce câștigase primul set în fața Rebekăi Masarova, sportiva din Belarus a fost vizibil deranjată de decizia oficialilor de a opri partida din cauza unei presupuse suprafețe alunecoase. 

Pentru liderul mondial Sabalenka a fost primul meci de la înfrângerea din finala Roland Garros în fața lui Coco Gauff.

Cap de serie numărul 1 și beneficiară a unui tur liber, ea a întâlnit-o pe Masarova (112 WTA), jucătoare venită din calificări. Meciul a început cu întârziere din cauza unei partide anterioare de aproape 3 ore și jumătate, dar Sabalenka a părut imediat în formă, impunându-se cu 6-2 în primul set.

”Oprești jocul pentru că ea a spus asta?” 

La finalul setului, Masarova s-a plâns arbitrului de scaun că terenul ar fi prea alunecos. După o inspecție, supervizorul a decis suspendarea partidei. Decizia a fost contestată vehement de liderul mondial, care a sugerat că adversara se folosește de o problemă inexistentă pentru a opri un meci în care era clar dominată.

”Oprești jocul pentru că a spus că partea aia este alunecoasă? Dar eu tocmai am jucat două game-uri în acea parte. Ea pierde... (n.r. de aceea nu mai vrea să continue). E o glumă!”, a spus Sabalenka, vizibil iritată.

Oficialii nu și-au schimbat decizia, iar Sabalenka a părăsit terenul cu un zâmbet ironic și un gest sarcastic în direcția Masarovei, ridicând degetul mare, o aparentă aprobare sarcastică pentru ceea ce ea a considerat o strategie.

Meciul urmează să se reia joi, 19 iunie, cu Sabalenka în continuare favorită clară la calificare. În cazul unei victorii, ea va juca vineri în sferturi contra câștigătoarei duelului dintre Elena Rybakina și Katerina Siniakova.