Performanta uriasa pentru Iurie Dudoglo. Halterofilul moldovean a cucerit o medalie de aur si doua de argint la Campionatul European, in categoria de 56 de kilograme. Tara noastra este reprezentata de 6 sportivi la turneul din Croatia.
“Din prima asa, Dudoglo ridica la piept. Ba chiar mai mult, o face cu succes, adaugând din start. ”
Iurie Dudoglo a cucerit medalia de aur la proba aruncat, cu cel mai bun rezultat de 146 de kilograme. La ultima incercare, moldoveanul a dorit sa ridice 152 de kilograme, dar a scapat haltera peste picior.
Din fericire, Dudoglo a evitat o accidentare grava. In concursul de smuls, halterofilul a inregistrat un rezultat de 115 kilograme si a luat medalia de argint. El a fost devansat cu 5 kilograme de italianul Mirco Scarantino.
In clasamentul final, Scarantino a ocupat locul 1 si a devenit campion european, cu un rezultat total de 266 de kilograme. Dudoglo a obtinut argintul, la general, cu performanta totala de 261 de kilograme. La Campionatul European, desfasurat in orasul croat Split, Moldova este reprezentata de 6 halterofili.

