Performanță fără precedent. Formația Vaduz a câștigat Cupa pentru a 51-a oară. Cea mai titrată echipă din Liechtenstein a reușit o remontadă incredibilă și a cucerit trofeul după ce a fost condusă cu 0 la 2.
Echipa din Liechtenstein a devenit prima din istoria fotbalului care-și trece în palmares 51 de Cupe naționale. Vaduz a câștigat trofeul după o finală nebună cu Balzers, câștigată cu 3 la 2.
Vaduz a jucat în fiecare finală a Cupei din Liechtenstein din 1995 încoace și a ratat trofeul doar în 2012. Cum Liechtenstein e singura țară parteneră UEFA care nu are campionat intern, Vaduz e invitată să joace în liga a doua elvețiană, unde ocupă locul 4.
În urma performanței din acest sezon, Vaduz, o obișnuită a cupelor europene, va evolua în al doilea tur preliminar din Conference League.