Petrocub rămâne singura echipă neînvinsă în campionatul național, după o remiza aseară în derby-ul cu Zimbru. Totuși, în clasament leii din Hâncești sunt pe locul 2, la un singur punct în spatele liderei Sheriff Tiraspol.
După 8 etape disputate în SuperLiga moldovenească Petrocub rămâne singura care încă nu a pierdut. Leii din Hâncești au 5 victorii și 3 remize, ultima egalitate înregistrând-o aseară, 1 la 1, în derby-ul cu Zimbru. Petrocub a fost cea care a deschis scorul după un penalty executat bine de Dan Pușcaș pe finalul primei reprize.
În partea secundă cele două echipe au jucat pe contre și au ratat mai multe ocazii, ca într-un final Zimbru să reușească egalarea în minutul 89 prin bielorusul Dzianis Kazlouski.
Tot ieri, într-o altă partidă din liga 7777.md, CSF Bălți a obținut o victorie importantă în deplasare cu Dacia Buiucani, scor 3 la 2. Pentru daci au marcat Serghei Țurcan și Sandu Roman, oaspeții au punctat prin Vladislav Boico, iar brazilianul Ze Flores a reușit o dublă.
În următoarea etapă Bălți o va găzdui pe Spartanii Sportul Chișinău, iar Dacia va juca în derby-ul capitalei cu Zimbru Chișinău.