Premieră istorică pentru tenisul feminin românesc. În premieră, trei jucătoare de peste Prut au ajuns în semifinalele aceleiași competiții WTA. Irina Begu, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au acces în penultima rundă la turneul Open din Iași.

Irina-Camelia Begu a avut cel mai dificil meci printre româncele de la Iași. Tenismena de pe locul 110 în lume s-a duelat cu Anna Siskova din Cehia, aflată mult mai jos în top. Begu a intrat greu în meci și era condusă cu 2 la 0, dar a revenit, a câștigat șase game-uri consecutive și și-a adjudecat primul set. În partea a doua s-a jucat din break în break, Siskova fiind ceva mai bună la serviciu și triumfând cu 6 la 3. În decisiv, jucătoarele au avut, din nou, probleme în game-urile când au servit, dar exeperiența Irinei Begu și-a spus cuvântul. Românca s-a impus cu 7 la 5.

Următoarea ei adversară este conaționala, Jaqueline Cristian, care a început turneul, drept a doua favorită. Jucătoarea de pe locul 51 WTA a trecut de o adversară din Ungaria cu 6 la 3 și 6 la 4. A treia româncă din careul de ași este Sorana Cîrstea. A fost 6 la 1 și 6 la 4 contra Mariei Lourdes Carle din Argentina.

În semifinala cu Sorana Cîrstea a ajuns elvețianca Jil Teichmann, care a trecut de Simona Waltert, o altă reprezentantă a Elveției. Turneul din Iași are un fond de premiere în valoare de aproximativ 235 de mii de euro. Campioana se va alege cu peste 31 de mii și 250 de puncte WTA.