Protest neobisnuit in Bundesliga. Suporterii nemti au aruncat mingi de tenis si role de hartie pe teren. In felul acesta ei au aratat cat de indignati sunt de faptul ca pentru prima data in istoria campionatului Germaniei un meci s-a jucat intr-o zi de luni si nu in week-end cand oricine si-ar permite sa vada partida.
Fanii celor de la Eintracht Frankfurt au umplut terenul cu mingi de tenis si role de hartie la primul meci din istoria campionatului Germaniei jucat luni. Suporterii au acoperit reclamele de la marginea terenului cu mesaje de protest si au fluierat pe tot parcursul partidei.
Actiunile vin dupa ce oficialii din Bundesliga au anuntat ca isi doresc ca practica partidelor jucate luni sa devina o obisnuita in sezoanele urmatoare. Meciul de aseara dintre Frankfurt si Leipzig s-a incheiat cu victoria gazdelor, scor 2 la 1.
Boateng a inchis tabela de marcaj. Frankfurt ocupa locul 3 in campionat. 45 de mii de suporteri au fost prezenti la meciul de aseara.

