Succes rasunator inainte de Cupa Davis. Cel mai bun tenisman moldovean Radu Albot a devenit, astazi, campionul turneului din Calcutta, India. In acest an, este primul trofeu la simplu pentru Albot.
Radu Albot, numarul 164 in topul ATP, l-a infruntat in finala pe australianul James Duckworth, clasat pe locul 111 in lume. Moldoveanul nu a fost deranjat de statutul de favorit al adversarului. Prima parte a meciului a fost extrem de disputata si ambii tenismani au castigat cate 6 game-uri. S-a ajuns la tie-break, unde Albot a jucat fenomenal si l-a zdrobit pe australian cu 7 la 0. Acesta a fost momentul de cotitura al finalei, deoarece Duckworth nu si-a mai revenit. Albot a dominat clar setul secund si l-a castigat cu 6 la 1. Moldoveanul a cucerit titlul de campion la turneul din orasul Calcutta.
Pe langa trofeu, care e primul la simplu, in anul curent, Radu se va imbogati cu 7 mii 200 de dolari si 80 de puncte in topul mondial. Acum 2 saptamani, el a castigat un turneu din Australia, insa la dublu. Deja saptamana viitoare, Radu Albot va ajuta echipa nationala in meciul cu Ungaria, din Cupa Davis. Duelul din prima runda a celei de-a 2-a grupe euroafricane va avea loc intre 6 si 8 martie, in orasul Gyor.

