Real Madrid a obținut în această seară, la Charlotte, prima victorie de la Campionatul Mondial al Cluburilor. "Galacticii" s-au impus cu scorul de 3-1 în fața celor de la Pachuca. Echipa lui Xabi Alonso a jucat în inferioritate numerică din minutul 8, după eliminarea lui Raul Asencio, relatează eurosport.ro.

Real Madrid s-a impus în această seară, pe Bank of America Stadium din Charlotte, cu scorul de 3-1, în fața celor de la Pachuca, într-un meci contând pentru cea de-a doua etapă a grupelor de la Campionatul Mondial al Cluburilor.

"Galacticii" au obținut, astfel, prima lor victorie de la această ediție a competiției din SUA, după ce în etapa inaugurală au remizat, scor 1-1, cu Al-Hilal, în meciul de debut al lui Xabi Alonso pe bancă.

În această seară, madrilenii au fost luați cu asalt de cei de la Pachuca încă din startul meciului, mexicanii încercându-și de mai multe ori șansele la poarta lui Thibaut Courtois.

Apoi, în minutul 7, Real Madrid a rămas în inferioritate numerică, după ce Raul Asencio a făcut un fault la marginea careului, iar arbitrul i-a arătat direct cartonașul roșu.

Cu toate astea, jucătorii lui Xabi Alonso au fost cei care au reușit să deschidă scorul, în minutul 35, când Fran Garcia i-a pasat perfect în careu lui Jude Bellingham, care l-a învins pe portarul Carlos Moreno cu un șut la colțul din dreapta jos al porții.

Ulterior, în minutul 43, Arda Guler a dublat avantajul echipei sale cu un șut precis pe jos, după un assist al lui Gonzalo Garcia, stabilind și scorul pauzei. În urma acestei reușite, fotbalistul turc a devenit cel mai tânăr marcator a 10 goluri pentru Real Madrid în toate competițiile în ultimii 15 ani, doborând recordul lui Vinicius din 2020.

Real Madrid, victorie clară cu Pachuca la Mondialul Cluburilor

În repriza secundă, mexicanii au continuat să-și încerce norocul la poarta lui Courtois, dar primul care a modificat tabela după pauză a fost, în minutul 70, Federico Valverde, care a înscris după un șut din interiorul careului. Pasa decisivă i-a aparținut lui Brahim Diaz.

Cei de la Pachuca au stabilit scorul final. În minutul 80, Elias Montiel a reușit să-l învingă pe goalkeeper-ul madrilenilor după un șut deviat de la marginea careului, după un assist al lui Javier Eduardo Lopez.

În urma acestei victorii, echipa lui Xabi Alonso a urcat, cel puțin pentru moment, pe primul loc în clasamentul grupei H, cu 4 puncte. Pe locurile 2 și 3 se află acum Salzburg, cu 3 puncte, și Al-Hilal, cu un punct.

Acestea au, însă, un meci în minus, urmând a se înfrunta în această noapte, de la ora 01:00 (ora României), într-un alt meci din etapa a doua a grupelor de la Mondialul Cluburilor.

Ulterior, pe 27 iunie, de la ora 04:00 (ora României), Real Madrid va juca împotriva austriecilor, iar Pachuca, ocupanta locului 4 în grupa H, va sta față în față cu cei de la Al-Hilal, în ultima rundă din grupe.