Campioana mondială Argentina a învins-o fără drept de apel, cu scorul de 4-1, pe marea sa rivală, Brazilia, într-un meci din etapa a 14-a a preliminariilor Cupei Mondiale 2026. Fără superstarul Lionel Messi şi atacantul Lautaro Martinez, ambii accidentaţi, argentinienii s-au impus prin golurile marcate de Julian Alvarez (3), Enzo Fernandez (12), Alexis Mac Allister (36) şi Giuliano Simeone (70). Golul de onoare al Selecao a fost înscris de Matheus Cunha (26), transmite digisport.ro.

Brazilia, rușine istoric: prima dată când primește 4 goluri în preliminarii

Argentina își asigurase deja, înainte de meci, calificarea la Cupa Mondială 2026, din Statele Unite, Mexic şi Canada.

Pentru Brazilia, eșecul de pe El Monumental a reprezentat o rușine istorică. 

Jurnalistul Fabrizio Romano anunță că este pentru prima dată în preliminariile Cupei Mondiale când Brazilia încasează 4 goluri într-un meci.

Iar acest lucru s-a întâmplat chiar în fața marii rivale, Argentina.

Mai mult de atât, Selecao este fără victorie în ultimele 5 directe cu "Pumele", iar golaverajul este zdrobitor în favoarea campioanei mondiale: 7-1!

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.