Aryna Sabalenka s-a calificat în finala turneului WTA 1000 de la Miami, după ce a învins-o în două seturi pe Jasmine Paolini, scor 6-2, 6-2. Bielorusa a jucat un tenis aproape de perfecțiune și s-a calificat în a 4-a finală din 2025, în ultimii 10 ani doar Serena Williams reușind să acceadă de mai multe ori în ultimul act în primele 6 turnee jucate într-un sezon, scrie eurosport.ro.

Aryna Sabalenka este de departe cea mai constantă jucătoare din circuitul WTA în acest start de sezon, iar rezultatele sale vorbesc de la sine. Bielorusa s-a calificat astăzi în a 4-a finală stagională, la Miami. După ce a câștigat titlul la Brisbane și a pierdut în ultimul act la Australian Open (la Keys) și la Indian Wells (la Andreeva), liderul mondial va juca cu trofeul pe masă și în Florida.

În semifinale, Sabalenka s-a duelat cu Jasmine Paolini, o jucătoare în fața căreia pierduse o singură dată în cele 4 confruntări de până acum. Partida a fost una fără istoric, cea mai bună jucătoare din lume fiind în control total de la început până la final. Aryna s-a desprins repede în actul de deschidere și apoi și-a menținut avansul fără probleme, câștigând cu 6-2.

Aryna Sabalenka s-a calificat la pas în finala de la Miami, după ce a surclasat-o pe Jasmine Paolini

Paolini și-a ridicat puțin nivelul în startul setului secund, însă Aryna a fost la fel de dominantă, în special cu serviciul și returul pe a doua minge a adversarei. În aceste condiții, meciul a curs în favoarea bielorusei, care s-a impus cu scorul final de 6-2, 6-2, după doar o oră și 13 minute de joc. Sabalenka a terminat partida cu un procentaj de 78% la primul serviciu, câștigând 31 din cele 40 de puncte în care a pus prima minge în teren. De asemenea, Aryna a avut cifre de excepție și la primire, câștigând 67% din punctele jucate cu serviciul 2 de italiancă.

Aceasta a fost a 22-a victorie a sezonului pentru Aryna Sabalenka, fiind lider solitar la acest capitol (până azi era la egalitate cu Iga Swiatek).

În ultimii 10 ani, doar Serena Williams a reușit să acceadă în mai multe finale în primele 6 turnee jucate într-un sezon. Legendara americancă a ajuns în ultimul act în 5 din primele ei 6 turnee în 2016. Aryna e în a 4-a finală a din 2025, turneele de la Doha și Dubai fiind singurele unde nu a ajuns în ultimul act. Sabalenka e și prima jucătoare de la Iga Swiatek încoace care face finale la ambele turnee care compun Sunshine Double, cu mențiunea că poloneza le-a câștigat pe ambele în urmă cu 3 ani.

Aryna Sabalenka va juca pentru a 35-a oară într-o finală WTA, dar pentru prima dată la turneul de la Miami, oraș în care locuiește. Bielorusa va lupta pentru trofeu cu Jessica Pegula sau Alexandra Eala, care se vor întâlni vineri dimineața în cea de-a doua semifinală. Americanca e favorită în acel duel și dacă o va învinge pe filipineza care a produs șocul turneului, eliminând-e pe Iga Swiatek, va avea ocazia să-și ia revanșa în fața Arynei, în fața căreia a pierdut finala US Open din 2024.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.