Seara lui Aguero. Atacantul argentinian a marcat 3 goluri in victoria echipei Manchester City in fata gruparii Newcastle. Ultimul a fost si cel mai spectaculos.


Sane i-a dominat pe fundasii adversi, la faza din minutul 83, si i-a pasat decisiv lui Aguero. A fost golul ce a completat hat-trick-ul argentinianului, aseara. Atacantul lui Manchester City a mai inscris din penalty, dar si cu o lovitura de cap, din centrarea lui De Bruyne. 

Manchester City a invins-o pe Newcastle cu 3 la 1 si conduce in Campionatul Angliei, cu 65 de puncte. Manchester United urmeaza, cu 53 de puncte, dupa victoria de pe terenul formatiei Burnley, scor 1 la 0. Martial a marcat golul. Podiumul ligii engleze este completat de Chelsea, cu 50 de puncte la activ.

Aristocratii au batut, fara drept de apel, echipa Brighton, scor 4 la 0. Hazard si Willian au inscris, in prima repriza. Dupa pauza, Hazard a lovit din nou, iar, pe final, Moses si-a trecut si el numele pe lista marcatorilor.

Tot aseara, Arsenal a reusit sa inscrie 4 goluri in primele 22 de minute ale partidei cu Crystal Palace. Arsenal a castigat duelul, scor 4 la 1. Tunarii ocupa locul 6 in Premier League.